luni, 21 aprilie 2008

De fapt, Doru e zana ;)































Ultima excursie oficiala cu clasa. Cat de rau suna. Dar asta e tristul adevar.
Din pacate, cat timp am fost treaza nu am socializat chiar cu toata lumea, iar momentul in care am inceput sa socializez e destul de blurry :P
Sunt convinsa ca in spate, pe autocar, s-au intamplat lucruri cel putin interesante, fiindca nu o data am fost trezita de rafale de rasete :)

A fost frumos, si am profitat din plin (zic eu) de fiecare moment, avand in vedere ca a fost destul de scurta iesirea. Din punctul meu de vedere ghinionistele au fost Oli si Corina. Oli a inceput cu stangul chiar de pe autocar, iar Corina, mai aventuroasa de felul ei, a abordat treptele intr-o maniera originala, care insa trebuie pusa la punct. :p

Noroc ca Pizzeria era chiar langa cabana noastra. Altfel, sunt convinsa ca minunata colectie de beri nu ar fi fost atat de impresionanta. Dar alte fete stiu mai multe despre asta. Multa actiune concentrata intr-un interval scurt de timp. :))

Am initiat cateva persoane in arta voleiului. Am reusit chiar sa il facem pe Roba sa joace, nu sa tranteasca mingea de toti peretii (nu de alta, dar nu aveam pereti.. si decat sa fuga pe dealuri si campii dupa minge, a preferat sa joace frumos). Evident, unii au avut un soc cand au incercat mai apoi sa joace volei in sala, dar sunt convinsa ca samanta semanata de zana padurii va da roade pe viitor :P

La un moment dat eu eram la ping pong, in timp ce o parte din voi se desfatau la piscina si altii se imprieteneau cu barmanul :p. Pe cand m-am intors de la ping pong, s-a inseninat, manelele nu mai urlau atat de tare in difuzoare, astfel incat pe la 9 seara (cred) eram convinsa ca le pot acoperi. M-am straduit si eu sa va ofer un alt fel de muzica :))

Diriga... super de treaba! Pana si cei din afara cabanei au cunoscut-o si au indragit-o, chemand-o in miezul noptii sa chefuiasca impreuna.

A... si Martianu'... Cred ca detine recordul absolut la nr de porecle. De acum e si 'gasculita'.

Sper totusi sa mai fie. Other points of view?

Crina

PS: Roxi, INCHIDE-TI TELEFONUL!

marți, 1 aprilie 2008

1 Aprilie

Anul acesta mi s-a facut o farsa chiar draguta :D
Mergeam spre casa si in fata mea stateau la taclale vreo 3 tipi, smecherasi de-ai nostri. Mi-am infipt bine castile in urechi (pregatita sa ignor orice aluzie stupida sau porcoasa care le-ar fi putut scapa pe gura..) si am trecut with my head held high chiar printre ei (ocupau tot trotuarul)... Pe cand m-am relaxat, crezand ca a trecut greul, simt ca ma prinde ceva/cineva de gamba si incepe sa urle/latre. Pe moment am inghetat, dar apoi mi-am dat sema ca... =)) IT WAS GREAT! :))
am ras in continuu pana am ajuns acasa... chiar a fost dragut :)
pe voi cine cum v-a pacalit azi?
Crina